Posts by Andy:

    Scurtă poveste absurdă 18-32

    iunie 6th, 2017

    Patruzeci și cinci de câini vorbeau cu vecinul despre copii. Nu i-a anunțat și de atunci n-a mai putut spune că nu știe. Avea și un tractor pentru semănat grâu dar nu mergea decât dreapta, cu stânga intermitent. Tot așa până nu mai putea, totuși avea dreptate când sughița fără să știe de ce. Atunci veni și oaia vecinului care n-avea voie să vorbească decât cu ursul și ciocârlia.
    Pasul omului hapsân voia să știe când, dacă vreodată, dar oricum niciodată fară ei.
    Mâine trebuie să vadă câinele și cioara poate îl convinge să ia covrigi calzi neîmpletiți cu grijă de fetele satului de pe vale.

    Sfârșit.

    Scurta poveste absurda a fost scrisa mai demul pe o foaie minuscula de hartie, de aici si scurtimea ei. Metoda este una inedita si ne-mai-incercata de mine pana acum. Rezultatul interesant este totusi absurd. Voi ce ati inteles din toata povestea asta?

    Mai jos puteti vedea si originalele.

    2 Comments "

    „Puncte” – jocul copilariei mele

    februarie 13th, 2015

    Imi aduc aminte cum jucam noi „Puncte”, in parcul din fata blocului.

    Se trasa un cerc pe asfalt, pamant (aici mai era o varianta a jocului „la gropita”) sau orice suprafata plana fara denivelari. La cativa pasi, mai aproape sau mai departe de cerc se trasa o linie. In cerc se puneau „punctele” iar de la linia trasata se incercau sa se „ia” punctele din cerc cu o piatra sau bucata de cauciuc plat si gros.
    Se juca in minim 2 jucatori fara avea un numar maxim de copii care puteau participa. Toti jucatorii se asezau dincolo de linia trasata pe rand si arunca piatra spre cercul cu puncte. Daca un jucator reusea sa scoata toate punctele din cerc din prima, runda se termina (rar se intampla sa fie asa). Dupa ce toti jucatorii si-au aruncat pietrele spre cerc, jocul continua; cel care era cel mai aproape de cerc dadea primul, apoi cel care era al doilea cel mai aprape de cerc, apoi al treilea si tot asa pana nu mai ramanea niciun punct sau spătiile in cerc. Masuratorile erau stricte: se folosea marimea talpei piciorului, palmei sau numar de degete (intotdeauna de la aceasi persoana pentru strictete). Apoi incepea runda a doua. Se stabilea cu cat se merge (numarul de puncte pe care trebuia sa-l puna fiecare jucator in cerc) si se relua jocul.

    Punctele:
    – fața colorata, desenata, partea interesanta de la cutia de chibrituri;
    – aveau valori diferite in functie de desenul de pe ele sau de marimea lor (chibriturile supradimensionate erau mai valoroase);
    – de pe chibriturile cu femei goale erau cele mai „valoroase”;

     

    Spătiile (cu accent pe „t”):
    – dosul, partea neinteresanta de la cutiile de chibrituri;
    – aveau jumate din valoarea „punctelor”;

     

    Scapariciul nu se folosea, se arunca, sau se lasa parintilor acasa pentru folosire ulterioara (avand in vedere ca ramaneau fara cutiile de chibrituri). 🙂

    Piatra:
    – era unealta magica si de ea depindea daca erai campionul cartierului sau nu la „Puncte”;
    – o cautai intens prin toate locurile prin care mergeai, o testai si te antrenai cu ea pentru a fi cel mai bun;
    – unii copii erau atat de atasati de pietrele lor incat le luau acasa sau le puneau nume, altii le ascundeau in locuri bine dosite numai de ei stiute;
    – trebuia sa fie „fina” si „inalta”; fina pentru a aluneca usor pe suprafata de joc si inalta pentru a lua cat mai multe puncte si spătii;
    – alte caracteristici si variante: sa aiba o parte sparta si una rotunjita; pietre mai bune la distanta, pietre mai bune la apropiere; pietre cu marimi si forme diferite; pietre mai grele si pietre mai usoare;

    Curiozitati si intrebari pe care nu ni le-am pus niciodata cand eram copii:
    – cine stabilea valoare „punctelor”?
    – pe ce criteriu se stabilea care puncte erau mai valoaroase decat altele?

    2 Comments "

    Sunt sau nu sunt romanii civilizati?

    iunie 18th, 2014

    Nu demult, intorcandu-ma acasa, in Romania, mi-a fost dat sa traiesc o scena care m-a facut sa realizez un lucru foarte interesant.

    Prejudecati avem cu totii. Unii se mint ca nu le au, altii incearca sa si le ascunda, multi nu se feresc in a se fali cu ele. Recunosc ca fac parte din una din categoriile mai sus mentionate. Prejudecata mea era ca, romanii (majoritatea, nu toti!) sunt necivilizati. Si aici as putea sa exemplific dar si sa gasesc scuze pentru asta.

    Ei bine, intr-o zi fara soare (asta pentru ca eram in Anglia), ma aflam pe aeroportul de langa Londra, de unde circula cursele low-cost si anume pe aeroportul din Luton. Terminalul pentru cursa de Bucuresti e ultimul din aeroport, bineinteles, iar rromii si romanii ii poti repera de la o posta (asta pentru ca vorbesc limba romana sau variatii ale limbii cu pricina).

    Dupa ce am trecut de toate controalele si am ajuns la poarta am asteptat sa trecem de ultimul control, controlul biletelor. Dupa ce ne-au controlat la bilete am trecut intr-o camera larga, dar nu foarte mare, impartita de un cordon de preselectare care separa intr-un culoar ingust pasagerii cu prioritate de ceilalti.
    Citeste mai departe…

    6 Comments "

    Icoana din camera bunicii

    august 16th, 2013

    Citind intamplator o carte intitulata „Ways of Seeing” de John Berger am dat la un moment dat de imaginea asta:

    Raphael-Sistine-Madonna1

    Mi se parea foarte cunoscuta! Am intors cartea pe lateral si am citit scrisul ce insotea fotografia alb negru: „RAPHAEL 1483-1520”. Apoi m-a izbit: era icoana pe care o avea bunica in camera ei. Mi-a placut dintotdeauna desenul de pe foaia de hartie, micuta si incadrata de o rama de lemn inchisa la culoare. De multe ori, in vacantele de vara, ma trezeam holbandu-ma la icoana impodobita cu busuioc, si nu intelegeam ce era asa de fascinant la ea. Niciodata nu mi-a inspirat un sentiment religios sau pios, desi pe atunci nu eram strain de mersul la biserica si pupatul icoanelor. Si totusi avea ceva care ma fascina.
    Am tinut si tin mult la micutul obiect care candva apartinea bunicii mele si nu sunt singurul. Dupa ce bunica n-a mai fost, iar lucrurile ei se faceau pomana pe la vecini, am urmarit cu ardoare icoana decolorata, sa nu cumva sa se piarda. Si s-a dovedit ca nu eram singurul: atat tata cat si sora mea erau fascinati de obiect si aveau aceelasi tel ca si mine – ca icoana sa nu se rataceasca. Drept urmare se afla inca in familia noastra.

    Cateva detalii despre pictura in ulei pe panza a pictorului italian Raphael:
    – intitulata Madona Sistina/Madona Sixstina sau La Madonna di San Sisto;
    – realizata intre 1513-1514 ca piesa de altar pentru manastirea San Sisto din Piacenza;

    2 Comments "

    Amfora – debutul meu in BD (benzi desenate)

    mai 5th, 2013

    Am reusit! Am inceput si am finalizat primul meu proiect BD. Amfora a pornit de la filmuletul cu acelasi nume (Amphora) de Laszlo Nyikos.

    Cu ocazia „Free Comic Book Day” banda mea de trei pagini a ajuns in numarul 16 din Revista Comics.

    Va las placerea de a o rasfoi virtual chiar AICI sau mai jos:

    4 Comments "