Adunate de la sate…

Proasta inventie, masina. In special iarna. Nu, n-am ramas inzepezit, caci am cauciucuri de iarna! 🙂

Tot mereu cu masina, la serviciu cu masina, la cumparaturi cu masina, la distractii cu masina… cand mai mergem si pe jos? Cand ne mai scartaie zapada sub talpi? Cand ne mai lovesc fulgii de zapada in obrajii rumeni?

Astazi, duminica, am hotarat sa iau zapada in picioare si sa-mi inrosesc obrajii in aerul rece de iarna, asa ca am pornit intr-o scurta plimbare. Am vizitat, printre altele, locurile copilariei, unde iarna era imposibil sa nu gasesti puzderie de copii, galagie mare si distractie maxima. Astazi, in locurile acelea linistea domnea, strapunsa din cand in cand de cate un latrat de caine. Cele patru locuri de distractie („la biserica”, „la grajduri”, ” la Alutei”, „la tractoare”), derdelusuri, partii sau cum oti vrea sa le mai numiti, dormeau in zapada mare, nederanjate de nicio sanie.

Cu ani in urma, inca de la prima ninsoare, zeci de copii luau cu asalt cele patru derdelusuri, cu grade diferite de dificutate/periculozitate, iar ca sa prinzi loc sa te dai cu sania trebuia sa stai la coada. Pentru fricosi si copii mai mici drumul de la biserica era alegerea optima, pentru cei neinfricati si cu sange rapid „la Alutei” era partie extrema, cu o inclinatie pe care multi nu aveau curajul nici sa o priveasca.

Astazi copiii nu mai ies cu sania, nu mai fac cazemate si nu se mai bat cu bulgari. Suntem la tara, strazile sunt pline de zapada, copiii sunt in vacanta si totusi… e liniste. E trist. Unde e bucuria zapezii de altadata? Unde sunt copiii de altadata? Acum au calculatoare si internet… si totusi!?

O sa-mi cupar o sanie si voi lua cu asalt partia cea mai abrupta. Ma voi bucura de zapada si poate vor mai veni si altii.