Povestea covorasului magic…

On 14 ianuarie 2010, in subiective si personale, by Andrei Lefter

Nu-mi plac blogurile gen „astazi am mancat dulceata de gutui si am baut o cana cu apa” si nici nu vreau sa-mi transform blogul in asa ceva. Asa ca ii rog pe cei plicticosi din fire sau cei care nu vor sa asculte aberatiile mele sa nu citeasca in continuare!


Ma mutasem de ceva vreme la „casa mea” (cu gilimele pentru ca nu-i a mea) si am inceput sa ma gospodaresc singur. Si asa cum unii obisnuiesc sa-si cumpere prima data plase de tantari, eu mi-am cumparat pres pe care sa-ti stergi talpile cand vii pe la mine. Dar spre deosebire de plasa de tantari care este complet inutila in anumite anotimpuri, presul de la usa e bun tot timpul anului, mai ales daca stai la tara si te afunzi pana la glezna in noroiaie.

Cand l-am cumparat i-am zis sotiei „sa luam unul ieftin pentru ca o sa ni-l fure!”.Ea n-a comentat, nestiind prea bine locul meu de bastina. A trecut o saptamana, au trecut doua, si gaseam covorasul in fata usii de fiecare data cand ma intorceam de la serviciu. M-am mirat o vreme si mi-am facut mustrari de constiinta pentru ca imi judecasem gresit concetatenii.

Astazi cand m-am intors de la serviciu am gasit in fata usii doar praful de pe covoras si covorasul nicaieri. Mi-a parut rau prima data, dar apoi mi-am adus aminte ca il luasem cu gandul ca o sa-mi fie furat, asa ca m-am linistit. Probabil ca au fost niste pusti pusi pe şotii, mai ales ca probabil ma si cunosteau.

PS. Ceilalti vecini care aveau covorase au ramas cu ele, poate si pentru ca ale lor nu erau prea noi.

Varianta romantata:
A fost o data ca niciodata un covoras tanar si frumos. Intr-o zi el a fost cumparat de la un magazin universal de doi tineri casatoriti. Fericit nevoie mare covorasul sa infoia si se mandrea ca a fost cumparat de doi copii asa de gingasi si iubitori. Desi nu stia unde va avea sa stearga picioarele strainilor era sigur ca oriunde va fi nu va fi rau cu asa stapani. In vizita veneau o multime de oameni, insa toti era innoroiati si il murdareau groaznic. Stapanul il scutura din cand in cand si apoi matura pe scara. Era cel mai mandru covoras, mai ales ca vecinii lui erau niste carpe vechi si batrane de li se vedeau atele. In fiecare seara adormea pe scara intunecata si rece sperand intr-un viitor mai bun, insa isi pierdu rabdarea repede, si, intr-o dupa-amiaza isi lua zborul. Stapanul l-a cautat pe scarile vecine, dar nu l-a gasit. Covorasul zbura peste noaroaie si balti si ii se paru ca strabatuse continente. Se opri undeva departe, credea el, si se aseza in fata unei case. Spera intr-un viitor mai bun si astepta oaspeti mai curati pe talpi. Asteptarile lui se terminara brusc si dur. Noroiul era mai mare ca niciodata. Era in aceeasi localitate…

Tagged with:
 

4 Responses to Povestea covorasului magic…

  1. OMU spune:

    Felicitari pentru casa! Nu ai laudat-o !
    Dar de „udat” , ai „udat-o” ? 😀 :)) 😀

  2. Mielu007 spune:

    Mafia covoraselor s-a extins pana la Gugesti se pare.. 🙂

  3. Razvan spune:

    Domle, nu ma gandeam ca poate exista si o „mafie” a covoraselor, insa Romania este o tara originala, e drept. Observ si existenta unui laitmotiv in relatarea ta, si anume „noroiul gugestean”, sunt curios sa il vad in natura, cand ti-oi face o vizita. 😉

  4. Andrei Lefter spune:

    @ Razvan
    Noroiul gugestean e ceva unic, un fenomen, o stare de spirit… o sa-l vezi negresit cand ai sa vii si nu ai sa regreti! Poate doar o sa-ti murdaresti tenisi albi. Te rog doar sa nu trisezi si sa vii cand e seceta sau inghet, ca asa nu merge. 😉

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.