Cateva motive pentru care ne este frica sa intram in vorba cu un cunoscut/coleg pe care nu l-am mai vazut de multi ani…
– ar putea sa ne ignore;
– ar putea sa nu ne recunoasca;
– n-am avea ce sa ne spunem;
Toate astea ar duce la un moment stanjenitor. Si de ce ne este noua atat de teama de momentele astea de jena? Dam prost? Lucrul asta se intampla daca esti intr-un loc familiar, de exemplu la tine in cartier/oras/tara. In schimb, daca esti printre straini, aflat intr-o tara straina, atunci lucrurile se schimba la 180 de grade. Daca te intalnesti cu o persona din aceeasi(/-lasi) tara/oras/bloc, chiar daca nu-i stii decat din vedere si n-ai vorbit in viata ta cu ei, te duci la ei cu un avant si cu o bucurie de parca i-ai cunoaste de o viata.
Haha… poza uşor exagerată, ce-i drept, însă subiectul e fain. Mie mi se întâmplă în fiecare zi chestia asta. Uite aşa mi-am câştigat reputaţia de cold hearted bitch…
De obicei abia astept sa ma vad/ revad cu cineva! Si mi se intampla in cele mai inedite locuri, de exemplu la Lacul Rosu, departe de casa 🙂
Daca imi sta si parul bine, atunci e perfect! 😛
Nu era vorba de „indivizi” din astia, pe care nu i-ai mai vazut de o luna-doua, ci de din aia de care nu mai stii nimic de 5, 7, 10 ani… 🙂
Pai sunt cam tinerica sa am si din astia prin viata! 🙂
Dar daca ar fi, cred ca m-as manifesta zgomotos si i-as pune pe ei intr-o situatie mai penibila :))
Andrei, cred că depinde şi de felul omului. Eu, de pildă, atunci când am pierdut contactul cu un vechi prieten (Mihăiţă din postările mele) şi am văzut că trec ani şi nu ne mai vedem, m-am dus la părinţii lui să-l caut (nu mai aveam adresa). Este posibil să fie frica de noi înşine pentru că am avut nişte aşteptări pe care nu am reuşit să le împlinm şi trăim cu impresia că acest lucru îl ştiu şi ceilalţi, ceea ce ne face să ne ruşinăm.
Asa este, depinde si de persoana, de cat de apropiati eram, si de multe alte aspecte, dar am pus in discutie o chestiune generala, stanjeneala de a te reintalni cu o veche cunostinta. 🙂