Patruzeci și cinci de câini vorbeau cu vecinul despre copii. Nu i-a anunțat și de atunci n-a mai putut spune că nu știe. Avea și un tractor pentru semănat grâu dar nu mergea decât dreapta, cu stânga intermitent. Tot așa până nu mai putea, totuși avea dreptate când sughița fără să știe de ce. Atunci veni și oaia vecinului care n-avea voie să vorbească decât cu ursul și ciocârlia.
Pasul omului hapsân voia să știe când, dacă vreodată, dar oricum niciodată fară ei.
Mâine trebuie să vadă câinele și cioara poate îl convinge să ia covrigi calzi neîmpletiți cu grijă de fetele satului de pe vale.
Sfârșit.
Scurta poveste absurda a fost scrisa mai demul pe o foaie minuscula de hartie, de aici si scurtimea ei. Metoda este una inedita si ne-mai-incercata de mine pana acum. Rezultatul interesant este totusi absurd. Voi ce ati inteles din toata povestea asta?
Mai jos puteti vedea si originalele.
Nepoate,de la mine să nu aștepți falsuri în evaluarea unui text.Absurdul de calitate nu trebuie obligatoriu să se opună normalului.Important este contextul.Citește Kafka până te plictisești,citește Urmuz până te enervezi etc. Orice om poate să schimbe ordinea din univers.Asta nu înseamnă că face și artă
.Pictopoezia a fost o modă în lirica europeană.Unii au încercat o definiție critică.Până la urma s-a impus una simplă: Pictopoezia nu e poezie,Pictopoezia nu e pictură,Pictopoezia e pictopoezie! Nu-i așa că te-am aburit puțin?
Kafka e autorul meu preferat. Nu am cum sa ma apropii de nebunia lui si nici de absurdul cartilor lui. Ce m-a facut sa public fituica mea, a fost exercitiul inedit prin care a luat fiinta. Mi se pare extrem de greu sa fii absurd atunci cand esti rational. Este exact ca atunci cand pictorul adult incearca sa imite desenele copiilor.