Adunate de la sate…

UPDATE:
M-au sunat astazi, 17 aprilie, doua doamne de la Romtelecom care au fost foarte dragute si mi-au oferit informatii cu privire la rezilierea contractelor cu ei. Deasemenea am reusit sa anulez si serviciul de telefonie de la ei fara sa mai completez formulare si sa fiu supus dispretului doamnelor de la sucursala Focsani. M-au asigurat ca vor face verificari cu privire la comportamentul doamnelor de acolo in relatiile cu clientii. De astazi nu mai sunt client Romtelecom.

Am venit de sarbatori acasa. Zic, „daca tot sunt in zona sa mai rezolv cateva chestii si sa mai scad din cheltuielile inutile pe care le am chiar daca nu folosesc internetul si electricitatea (despre asta intr-o postare viitoare) pe motiv de emigrare”.
Tinta: Romtelecom si Electrica. Stiam ca o sa am de „lucru” la cele doua institutii mai mult sau mai putin de stat, asa ca am plecat de dimineata.
Prima oprire: Romtelecom
De cum am ajuns am observat o coada imensa la caserie asa ca m-am felicitat ca n-am treaba acolo si am mers la unul din birourile disponibile, chiar daca nu ma baga nimeni in seama. Am comunica problema: vroiam sa-mi scot internetul, iar tanti din spatele biroului mi-a intins in scarba un formular fara sa ma invite sa iau loc. Am luat loc oricum si m-am pus pe completat formularul, bine ca aveam eu pix. Mi-a atras atentia ca o sa ma coste 40 de euro pentru reziliere datorita faptului ca eram inca sub contract (partea cu „eram sub contract” am dedus-o eu, informatiile erau scumpe, la fel si cuvintele doamnei de la birou). Am fost de acord, oricum e mai putin decat sa platesc lunar 120 lei pana in septembrie…
Am completat formularul si am intrebat unde trebuie sa platesc taxa de reziliere, iar doamna de la birou mi-a raspuns intr-un sictir gretos „la caserie!” ca si cum nu era destul de evident.
Asa ca… m-am asezat la imensa coada de la caserie. In jumatatea de ora, la coada, am avut timp sa observ cum se certa domana de la birou cu cea de la caserie pe motiv de sonor la televizor. Aia de la birou il inchidea, cealalta, de la caserie, il deschidea, una il dadea mai tare alta il dadea pe mute, totul desfasurandu-se de fata cu oamenii care stateau la coada sa-si rezolve problemele. Dupa jumatate de ora am ajuns si eu la caserie. Nu stiam cum sa-i spun doamnei de acolo ce vreau sa platesc asa ca i-am intins numarul de inregistrare pe care mi l-a dat doamna de la birou. Caserita s-a uitat la el si mi l-a aruncat in scarba adresandu-mi-se pe un ton ridicat „ce sa fac eu cu asta? mie spuneti-mi numarul de telefon!!!”
Citeste mai departe…