Vedeti in continuare filmul primei ninsori pe anul 2012, in UK. Cum britanicii nu prea sunt obisnuiti cu iernile grele sigur vor fi nepregatiti. Din pacate nu stiu cum o sa ajung maine la serviciu… Deja drumurile sunt impracticabile cu toate ca au „sarat” astia soselele de le-au albit. Pe strada nu vad niciun utilaj de deszapezire iar ninsoarea nu pare sa se opreasca prea curand. Este ora 22:20 si continua sa ninga.
Mai jos vedeti cum a inceput nebunia…
Va spun din start ca n-are legatura cu Basescu sau cu Arafat sau cu mai stiu eu cine!!!
E vorba despre un vis, despre ce-am visat eu intr-o noapte.
Se facea ca eram la farmacie, in Anglia, si lucram cot la cot cu… Ewan McGregor (un actor britanic). Eram amandoi farmacisti. Cum eu mi-am dorit mereu sa ajung actor, l-am intrebat pe colegul meu din somn:
How come you can be a pharmacist?! Why can I be an actor?!
In traducere libera (poate nu toata lumea stapaneste limba lui Shakespeare -Shecspir sa inteleaga toata lumea- ) s-ar traduce cam asa:
Daca tu poti fi si farmacist, eu de ce nu pot fi actor?
Nu va spun ce mi-a raspuns, desi este evident pentru toata lumea. Nu va spun pentru ca n-am apucat sa aud replica pe motiv ca m-am trezit!
Aveti idee care ar putea fi replica lui?
Ghici ghicitoarea mea!
PS. Imi cer scuze daca am parut arogant in postarea asta. Nu asta a fost intentia.
De cateva zile, la una din farmaciile la care lucrez (lucrez cu ziua daca nu stiati, e mai bine decat suna si nu e ca in Romania ), se lucreaza de zor la amenajarea, reamenajarea, imbunatatirea, modernizarea spatiului de lucru, chiar daca unitatea s-a deschis cu putin timp in urma. Ca tamplari: doi mesteri, unul mai in varsta, un englez, si unul mai tinerel, american.
Simtindu-l mai tanar, am indraznit si am intrat in vorba cu americanul. Un timp foarte sociabil si deschis. In cateva minute am aflat cam jumatate din viata lui, inclusiv cat s-a chinuti sa obtina viza de rezidenta pentru UK, ca e din New York, din Queens, si asa mai departe.
In farmacie a intrat o familie de polonezi: un batranel, fata lui si nepotelul. Niciunul nu prea le rupea pe englezeste. A fost interesant sa ii fac anamneza batranului sa aflu ce problema avea la ochiul stang. Limbajul semnelor e bogat, dar nu destul de bogat pentru a pune diagnostice precise. Intamplarea a facut ca tanarul newyorkez sa se afle in spatele meu in timp ce eu ma chinuiam sa ma inteleg cu omul carunt si polonez din fata mea, si cand ma asteptam mai putin m-am trezit in mijlocul unui dialog in toata regula in poloneza. Ce s-a intamplat? Pai americanul s-a apucat sa vorbeasca in poloneza cu batranelul. Dupa ce am rezolvat cu pacientul am trecut la elucidarea misterului. Astfel am aflat si jumatatea cealalta a tanarului din Queens: el este singurul din familia lui nascut in America, parintii lui sunt polonezi.
Apoi m-a lovit un gand calator: o familie de tineri polonezi emigreaza in America pentru a le oferi copiilor un viitor mai bun. Tanarul se naste in New York, e cetatean american, si totusi hotaraste cu sotia lui sa emigreze in Marea Britanie, pentru a le oferi urmasilor lor un trai mai bun. In Anglia, este un trend acum, majoritatea britanicilor iau calea Australiei, unde, spun ei, e traiul mai bun decat in UK. Nu m-ar mira sa aud, peste ani, ca tinerii urmasi ai familiei de americani stabiliti in Marea Britanie si cu radacini poloneze, vor emigra in Australia.
Concluzia… o trageti voi.
Chiar daca sunt departe de casa, nu m-a uitat. Dovada:
Astazi nu trebuia sa merg la munca, asa ca mi-am propus sa mai lenevesc o ora-doua si poate sa mai dorm. Insa un sunet familiar imi bazaia in cap: un zgomot de drujba. Pentru o perioada am uitat ca ma aflu la 1749 mile distanta de casa si am adormit.
Alarma de incendiu* m-a trezit dupa jumatate de ora, asa ca obligat de zgomotul infernal din apartament, a trebuit sa ma imbrac si sa cobor sa o opresc. Pe scara, vecina de deasupra, ocupa calea de acces cu fizicul ei, impiedicandu-ma sa opresc mai repede infernul auditiv. Ma intreaba daca stiu sa o opresc iar eu ii raspund, jumatate plictisit de intrebare, jumatate adormit ca da. Cobor si o opresc mecanic.
Somnul parasise cladirea si deci nu mai era nici in dormitor la mine. M-am imbracat si am plecat la o plimbare. Afara, ceata deasa (“fog”, ii zic astia pe aici. Am aflat si eu zilele astea care este diferenta dintre “fog” si “mist” pentru ca traduse in romana au acelasi inteles, adica “ceata”. Diferenta este data de vizibilitatea pe care o ai: cand e “fog” vezi pana la o mila, cand e “mist” vezi intre o mila si doua mile).
In parcarea din fata cateva veste reflectorizante taiau gardul viu care inconjoara parcarea. Ce zgomot familiar… zici ca-i drujba!
NOTA:
* am uitat sa precizez ca nu era vorba de vreun incendiu. Senzorii instalati in apartamentul meu n-au mai fost schimbati de vreo 20 de ani, asa ca multi dintre ei sunt cam defecti. Astfel, in fiecare zi suna alarma de incendiu, uneori chiar si de cateva ori pe zi. Chestia e ca nu suna doar la mine in apartament, ci in toate apartamentele din cladire. Lumea s-a obisnuit, asa ca, atunci cand incepe alarma nu mai iese nici naiba din casa. Fereasca sfantu’ de un incendiu ca mor toti in casa. Ca in povestea cu lupul la oi si cu mincinosul…
