Adunate de la sate…

Am ajuns tarziu in oras. Mai era un sfert de ora si se facea zece. Am coborat din masina, ne-am luat de mana si am luat-o la fuga. Stropi de ploaie incepusera sa cada din cerul intunecat. Frigul se tinea departe de centrul luminat al orasului. Am traversat de aiurea, fara sa tinem seama ca nu respectam regulile de circulatie. Oricum la ora asta traficul amutise. Ne-am trezit in fata teatrului scaldat in lumini de reflectoare. Parea ca ne imbie sa-i calcam pragul. Pe afis era lipit o foaie A4 pe care scria ceva. N-am retinut decat „… intrarea libera”.

Un grup de tineri se strecurau pe intrarea principala in holul teatrului. I-am urmat. Cateva statui moderne si putin ciudate ne priveau insa ochii ne erau deja indreptati catre treptele in spirala din stanga. Tinerii din fata s-au facut nevazuti. Pe scari eram doar noi, tinandu-ne de mana.

La etaj, rosul scaunelor si aurilul chenarelor zugravite pe tavan si pereti ne-au tinut in loc pentru cateva zeci de secunde. Parea ca am pasit intr-o alta lumea, intr-un alt timp. Fiecare dintre noi trecea dintr-un colt in altul al incaperii incrucisandu-ne din cand in cand privirile si pasii. Desi niciunul dintre noi nu scotea o vorba un val de ganduri si pareri exclama zgomotos in capetele noastre.

Ne-am continuat zarva interioara de-a lungul holului din stanga, intr-o liniste calda si apasatoare. Nu ne auzeam nici macar pasii pe covorul rosu. Pe geam se vedea… de fapt era noaptea si totul era intunecat. Un felinar parea ca sta sa se sparga apasat de intunericul noptii de vara. Din loc in loc usile duble ce duceau spre sala asteptau sa le deschidem. Am ales la intamplare una.

Mainile mi s-au insurubat pe manerele sferice ale usii duble pe care le-am tras spre mine.
Un val de zgomot si zarva ne-a invadat linistea calda a holului imbracat in rosu. Zgomotul asurzitor parea ca-si are radacinile in capetele noastre. Tocmai izbucnise odata cu deschiderea usilor.

Inauntru liniste, in sala agitatie si zgomot.

Sala, aproape plina de liceeni si pustani astepta sa povesteasca ultima intamplare a unui film romanesc premiat. Ne-am ocupat cele doua locuri, care pareau sa ne fi fost rezervate in sala cu scaune rosii.
E 10 fix. Se inchid usile si se sting luminile. Incepe filmul. E un film romanesc, singurele filme unde mersul jumatate de kilometru se face in timp real. La fel se intampla si cu mancatul unui castron de supa sau spalatul la sub-brat. Un film trist cu umor de limbaj pe ici pe colo. Drama romanilor… din Romania. Nu am vazut fialul, deci as putea sa spun ca se termina in coada de peste.