Desi cateodata am impresia ca m-am nascut intr-un loc fara istorie, de multe ori imi dau seama ca ma insel (vezi articolul anterior).
Avem si gara, pe unde trece trenul. Mai si opreste, ce-i drept! Era o vreme cand stationau trenuri de marfa, descarcau – incarcau, opreau chiar si acceleratele. Asta a fost odata. Acum ne multumim si cu personalele.
Gara arata ca dupa revolutie, desi nu suntem in ’89, ci in 2009, cladirea arata groaznic. Ma laudam cu ceva vreme in urma, pe la Bucuresti, cu noua cladire a garii din Focsani – “prima gara europeana din Romania” le spuneam colegilor. Evit sa mentionez ca si comuna noastra are o gara si nu suntem o halta pentru ca mi-e cam rusine.
Intr-una din campaniile electorale trecute se anunta ca se va realiza o pasarela pietonala, care sa faca legatura dintre centrul nou cu satul vechi, trecere peste calea ferata. Nu stiu cine are in administrare cladirea garii (Consiliul local, CFR-ul), dar in loc de pasarela respectiva ar putea incepe prin a da o mana de var pe cladirea ciuruita si ar putea continua cu reabilitarea intreagii zone a garii.
S-ar putea sa nu fie o masura tocmai practica, de vreme ce din ce in ce mai putine trenuri opresc in comuna noastra si din ce in ce mai putini oameni folosesc trenul ca mijloc de deplasare (microbuzele rulez! Adica-s la putere! 🙂 ). Si totusi, daca tot suntem la investitii la capitolul estetic (vezi Central Park Gugesti) cred ca ar fi frumos sa ne mandrim si noi cu o gara cocheta, nu sa speram ca cei care trec prin zona, cu trenul, vor avea perdelele trase la geamuri, sa nu vada gara noastra gaunoasa.
“[…] in legatura cu statia de cale ferata Gugesti, din judetul Ramnicu-Sarat, plasa Marginea de sus, comuna Plainesti, pe linia Buzau-Rm Sarat-Focsani-Marasesti, pusa in circulatie la 13 iunie 1881.” citat din Monografia Gugestiului
Daca sunteti curiosi si vreti sa aflati mai multe despre istoria comunei voastre (in cazul in care v-ati nascut, ati crescut, v-ati mutat aici)/ noastre (nu sunteti de aici, dar sunteti curios, pasionat de istoria unei comune destul de interesante si magistral redata in carte de catre profesorul Lefter Vasile impreuna cu sotia, profesor Lefter Elizia) va invit sa intrati in posesia Monografiei Gugestiului. Nu se gaseste in librarii iar stocul e limitat. Pentru detalii trimiteti-mi un email pe adresa blogului mail@adunatedelasate.ro.
Singurele lucruri bune : inscriptia cu denumirea localitatii, cosurile de gunoi si mai ales drapelul !
dar pare-mi-se ca au pus termopane? poate e un semn bun
iar legat de cine mai merge acum cu trenul? Pai cine e nebun? in fiecare saptamana mai e cate un accident feroviar!
Gara asta din poze seamana izbitor de mult cu gara din filmul California Dreamig.
N-am vazut filmul, dar te cred! 😀
Gara comunei Gugeşti a avut soarta tuturor gărilor din staţiile aşazise „intermediare”. Haosul instalat în administraţia C.F.R, subminarea din interior a activităţii de transport, direcţionarea investiţiilor către umplera buzunarelor unor administratori, toate astea au produs nerentabilitatea. Economia noastră nu se mai pretează transportului pe căile ferate. Paragina gărilor, buruienile care au invadat peroanele, tufişurile care cresc pe terasament, apatia slujbaşilor (câţi mai sunt) induc impresia abandonului. Prin 1974 gara îşi trăia „gloria”, locomotivele cu abur mai „purjau” jeturile fierbinţi spre deliciul copiilor, acarii manevrau cu zel pârghiile macazurilor şi ale semnalelor. Peroanele „gemeau” de navetiştii care abia încăpeau în vechea garnitură a matinalului tren 5411. Linia publică, de încărcare-descărcare, era plină de vagoane. Prin 1978 a început electrificarea apoi s-au schimbat instalaţiile de centralizare. Au căzut semafoarele cu „braţ”, acarilor li s-a tăiat „sârma”, adică transmisia de la cabină la semafoare şi macaze. A venit C.E.D-ul cu butoane şi beculeţe. După 1989, în virtutea inerţiei, roţile vagoanelor au mai rulat câţiva ani, toată „suflarea” cerea drepturi şi facilităţi. Apoi peste varul vechi s-a spoit cu vopsea roşie care în scurt timp s-a coşcovit. Gara din Gugeşti s-a construit spre sfârşitul secolului nouăsprezece. A trecut prin cele două războaie, a fost rentabilă în aşazisa „orânduire burghezo-moşierească” interbelică. Acum se ruinează în pace.