Sfantul Andrei, in lire si nu in lei!

On 5 decembrie 2011, in cu politisti, UK, by Andrei Lefter

As fi vrut sa pun titlul Sf Andrei in UK (a se citi IUCHEI, ca sa rimeze), dar ma repetam, asa ca l-am ales pe cel care a si ramas. Nu stiu daca e cel mai inspirat titlu, dar n-am gasit alta rima. E prima mea zi de nume in alta tara si imi lipsesc petrecerile de acasa, pe care la dadeam si la care chemam prietenii iar ei nu veneau, intarziau sau plecau devreme. Tot era mai bine decat sa nu ii ai deloc, dar lumea merge mai departe.

Asa ca, aici, departe, am petrecut ziua numelui cu sotia mea. Am hotarat sa mergem intr-un oras invecinat, mai mare si cu mall mai “incapator” decat “mallul” asta din oraselelul nostru.
Ajunsi acolo am hotarat sa nu parcam in parcarea mall-ului, deoarece era o coada imensa la barierele de acces iar imediat langa era o alta parcare mai micuta, in aer liber, pay and display (adica platesti la aparat si afisezi bonul cu ora pana la care ai platit). Desi pe impresionanta parcare supraetajata a mallului era afisat un banner imens cu “cea mai ieftina parcare din zona, 2 ore 1.90 lire”, langa, in parcarea micuta ne-a ajuns mai putin. Am platit pentru doua ore si am plecat spre cel mai intortocheat mall din cate am vazut. Pana si intrarea in el am gasit-o greu, deoarece, se pare ca parcarea se afla in “spatele” cladirii iar intrarea se facea pe o usita ascunsa dupa un perete. Nu ne-am fi aventurat pe acea usa, insa vazandu-i pe altii, am aplicat tactica “urmareste turma” si am reusit sa ne strecuram pe niste scari pana la un etaj. Nu stiu ce etaj era, iar in cateva minute nu mai stiam pe unde am intrat.

Ne-am invartit prin mall ceva timp, am gasit scari rulante care doar urcau la etajul la care eram, dar nu erau nicaieri scari care sa coboare pe etajul inferior. Ne-am invartit de vreo cateva ori, am urcat de aiurea, am coborat prin alte parti, etajele le puteai numara doar vizual pentru ca nu era nicun indicator, de harta mallului nici nu mai vorbesc pentru ca nu am vazut asa ceva.

Pana la urma ne-am asezat la o cafea, sa sarbatorim si noi cumva. Am savurat cafeaua si briosa de capsuni cu mere, dupa care, uitandu-ne la ceas, am hotarat ca e timpul sa plecam sa mai alimentam automatul din parcare si sa vizitam putin si centrul orasului pentru ca era pacat sa faci atatea mile si sa pierzi vremea doar intr-un mall intortocheat. Timp aveam suficient si nu ma gandeam ca ne va fi asa de greu sa iesim din cladirea aia blestemata. Am gasit o mie de iesiri spre centru, dar n-am mai gasit iesirea pe care venisem, aia care da in parcare. Am iesit pe alta, una care dadea in parcarea de autocare… o nebunie.
In departare, un baiat in uniforma si cu sapca imi studia masina. Nu-mi venea sa cred. Imi luam amenda!
Am alergat pana la el sa impiedic inevitabilul. M-am uitat la ceas, era si doua minute, nu mai stiam exact cat aveam platit, stiam ca e in jur de ora fix. Era pana la si 55. I-am explicat ofiterului ca nu sunt din oras, e prima oara cand vin si m-am ratacit in mall, n-am gasit iesirea. Stiu ca suna copilaresc, dar chiar asta se intamplase. Mi-a zis ca nu are ce sa mai faca pentru ca a trimis deja amenda, totul fiind electronic. Mi-a zis ca daca o scria de mana nu imi mai dadea amenda, dar asa… L-am intrebat cat ma costau cele 7 minute intarziere si mi-a raspuns sec: 50 lire, dar daca platesc in 28 zile ma costa doar 25. Mi-a mai zis de asemenea ca pot face contestatie.
Bineinteles ca nu ne-a mai ars de plimbare prin oras. Ne-am urcat in masina si am plecat spre casa.
Ajuns acasa m-am pus pe scris scrisori (dap aici posta exista si se foloseste foarte mult) iar a doua zi am trimis scrisoare mea lacrimogena. Acum astept raspuns.
Cafea + briosa = 3 lire
Benzina = 20 lire
Parcarea = 1.6 lire
Amenda = 50 lire (vezi UPDATE!)
Petrecerea de Sf. Andrei in UK, priceless! Parca acasa ieseam mai ieftin si mai eram si inconjurat de prieteni…

UPDATE:
Astazi 14 decembrie 2011 am primit raspunsul la scrisoarea mea de contestatie care spune asa: „Am primit contestatia dumneavoastra pe 7 dec 2011… si dupa ce am luat in considerare circumstantele am decis sa anulam amenda. Cazul este inchis… ”
Asta nu poate sa imi arate decat ca mai exista oameni pe planeta Pamant, ceea ce nu ma poate decat bucura. Va multumesc pentru intelegere.

PS. Si ca sa nu ma acuzati de vreo exagerare va ofer spre delectare o stire de pe yahoo.co.uk unde puteti citi despre excesul de zel al ofiterilor care se ocupa cu parcarile (dati click pe poza de mai jos):

Tagged with:
 

5 Responses to Sfantul Andrei, in lire si nu in lei!

  1. Steel spune:

    Stai linistit, te vei obisnui. Oicare dintre noi ar fi patit probabil la fel. Asa ca, dupa o perioada banuiesc ca ti se va parea normal, iar cu prietenii… ii vei avea in suflet. Va asteptam in vacante.

  2. lavy spune:

    :)))))
    din ciclul andy la mall
    asta trebuia filmata…vezi daca nu ai experienta de pe la noi? eu iti tot spunema sa te antrenezi dar tu preferai sa-ti petreci weekendurile cu prietenii:)))

  3. Cristian spune:

    Tu ai batut sistemul intr-o tara civilizata, eu l-am batut in Romania. Si mie mi-au anulat amenda pentru rovigneta. Cu judecati prin tribunale… Auhhhh YEEEEEEHHHH

  4. Andrei Lefter spune:

    A… felicitari! Nu stiam. Nu e vorba de sistem, e vorba de dreptate, de intelegere, de omenie.

  5. Diana spune:

    Hai ca e o veste buna! Ma bucur ca s-a rezolvat si ai facut economie! Acum astept sa ne povestesti ce ai facut cu cele 50 de lire salvate!
    Cat despre petreceri, culmea si eu patesc la fel cu invitatii – intarzieeeeee! Dar e mai bine cu ei, oricand ar veni 🙂 Si noi suntem cu tine, doar sa ne tii tu bine intr-un buzunarel pe acolo!
    Cu dor, va imbratisez! 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.