Sunt sau nu sunt romanii civilizati?

On 18 iunie 2014, in calatorii, UK, by Andrei Lefter

Nu demult, intorcandu-ma acasa, in Romania, mi-a fost dat sa traiesc o scena care m-a facut sa realizez un lucru foarte interesant.

Prejudecati avem cu totii. Unii se mint ca nu le au, altii incearca sa si le ascunda, multi nu se feresc in a se fali cu ele. Recunosc ca fac parte din una din categoriile mai sus mentionate. Prejudecata mea era ca, romanii (majoritatea, nu toti!) sunt necivilizati. Si aici as putea sa exemplific dar si sa gasesc scuze pentru asta.

Ei bine, intr-o zi fara soare (asta pentru ca eram in Anglia), ma aflam pe aeroportul de langa Londra, de unde circula cursele low-cost si anume pe aeroportul din Luton. Terminalul pentru cursa de Bucuresti e ultimul din aeroport, bineinteles, iar rromii si romanii ii poti repera de la o posta (asta pentru ca vorbesc limba romana sau variatii ale limbii cu pricina).

Dupa ce am trecut de toate controalele si am ajuns la poarta am asteptat sa trecem de ultimul control, controlul biletelor. Dupa ce ne-au controlat la bilete am trecut intr-o camera larga, dar nu foarte mare, impartita de un cordon de preselectare care separa intr-un culoar ingust pasagerii cu prioritate de ceilalti.

Lumea, pe masura ce intra in camera asta se aseza la coada, fara sa aiba vreun labirint de cordoane sau alte demarcatii pentru asa ceva. Dupa cateva zeci de pesoane, asezate toate una in spatele celeilalte, coada a ajuns pana la usa si nu mai permitea accesul altor persoane care inca asteptau sa le fie verificate biletele. Spatiu mai era, de-a stanga si de-a dreapta cozii, insa nimeni nu vroia sa taie randul si sa se bage in fata, pe langa siragul ordonat de oameni. Toti acesti oameni, ordonati civilizat erau romani! Am fost placut surprins de ei, dar dezamagit de mine, ca am gandit ca romanii sunt mai putin civilizati decat englezii sa zicem.

Si cum zambeam eu asa, in coltul gurii, mandru ca sunt roman, o voce de dupa usa, din camera de control al biletelor spulbera linistea asteptarii: „Miscati-va mai in fata! Nu vedeti ca nu mai e loc!? Mergeti mai in fata!” (traducere aproximativa a urlaturii individei de la controlul biletelor).

In cateva zeci de secunde frumusete de coada civilizata se transforma intr-o saivana de oi ingramadite una in cealalta. Si uite asa… romanii nu sunt civilizati pentru ca nu li se ofera sansa sa fie.

Sursa poza

Tagged with:
 

6 Responses to Sunt sau nu sunt romanii civilizati?

  1. Razvan spune:

    Mda, din pacate, este destul adevar in ceea ce spui tu!

  2. Cristian spune:

    In sfarsit ai inceput din nou sa scrii. Civilizatia tine de bunul simt si cei 7 ani de acasa. Sau cel mai bine, tine de capacitatea individului de a invata din greseli. Te salut.

  3. vali crintea spune:

    Suntem civilizati, cum sa nu fim? De exemplu eu vin pe aici de 1 an de zile si cu toate ca nu gaseam modificari nu te.am tras de urechi, ca doar e spatiul tau. Referitor la subiectul postarii sunt convins ca teama pe care o are oricine in medii noi i.a facut pe romani sa gandeasca bine si sa fie civilizati, desi nu au fost utili prin blocarea usii. Civvilizatia si gandirea trebuie sa fie la pachet. Bine ai revenit si va salutam !

  4. Vasile Lefter spune:

    Sunt altii mai necivilizati ca romanii!
    Am vrut de mai multe ori sa intru pe skipe,dar nu am reusit!O seara buna!

  5. Mihai spune:

    Salut Andrei, cam adevarat, in Otopeni cand am aterizat ultima oara, pe acelasi coridor ingust s-au inghesuit pasagerii a 2 curse, una de la Amsterdam si cealalta se imbarca pe un spatiu de 2 pe 2 si fara semafoare sau alte orientari, bine ca s-a rectificat pana la urma si unii au asteptat!

  6. Gheorghe spune:

    Am fost prin Austria si Italia pentru o vreme acum in 2014 si am vazut mai multi romani care se purtau destul de civilizat acolo.
    Introcandu-ma inapoi in tara insa dupa sederea in tarile acelea mai civilizate am observat imediat diferenta dintre cei din tara si cei de afara.
    Aici in tara e tara lui Papura Voda, fiecare face ce-l taie capul, e un fel de jungla, de asta se spune despre noi ca suntem mai putin civilizati, societatea de aici ne face asa.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *